Menu

Silvia Patriche

blog eclectic de idei, cărți, oameni

În mișcare. O viață de Oliver Sacks | o părere

În mișcare. O viață

O viață trăită, asta îți poți spune după ce termini de citit autobiografia lui Oliver Sacks. Mai întâi neurolog și apoi scriitor, motociclist înrăit și sportiv de performanță (halterofil) vorbește în cartea În mișcare. O viață. despre toate. Și despre nimic, ar putea spune unii.

(more…)

Bill Hayes, Oliver Sacks, New York

oliver sacks

De Oliver Sacks am auzit în trecere pe la prietenii care îi citeau cărțile despre societate și neuroștiință. Mai apoi s-a făcut mare vâlvă când a murit. Recent în urma unui articol citit pe Buzzfeed Reader am fost inspirată să caut cartea scrisă de Bill Hayes despre relația sa cu Sacks și cu orașul New York.

Nu mi-e teamă de moarte ci mai degrabă de faptul că irosesc viața.

Dacă fragmentul din Insomniac City: New York, Oliver and Me mi s-a părut oau nu la fel au stat lucrurile și cu întregul volum, în jur de 300 de pagini. Acesta, din păcate, nu este un tot unitar. Afli despre viața lui Hayes, un jurnalist american și un fotograf amator din San Francisco, apoi despre relațiile sale anterioare (în special despre relația cu Steve, un tip mult mai în vârstă, care moare în pat lângă el), despre viața americană de zi cu zi din New York pe care autorul o consideră fascinantă – el povestește discuțiile purtate cu vânzători, taximetriști, tineri, și deopotrivă, bătrâni. O parte importantă din carte este marcată de relația cu scriitorul și neurologul Oliver Sacks. Ori ce câte ori acesta spunea ceva interesant, Hayes găsea de cuviință să noteze în propriul jurnal. Nu știu exact câte sticle de vin au băut împreună și de câte ori au folosit droguri recreative (în numele artei, desigur) însă dacă ar fi să ne luăm după carte aș spune că le-a menționat pe toate.

După ce l-am sărutat pentru mult timp, explorându-i gura și buzele cu limba, fața îi deveni suprinsă, deși ochii încă îi erau închiși: “Așa arată sărutatul sau este un lucru inventat de tine?” […] Iși puse urechea pe pieptul meu și îmi asculta bătăile inimii numărând. “Șaizeci și doi’ spune cu un zâmbet satisfăcut și nu îmi pot imagina ceva mai intim de atât.

Cum poate ne-am aștepta, Sacks este o persoană care domină discuțiile prin calm, cumpătare, și inteligență. Ce mi s-a părut interesant este că Sacks nu era interesat de tehnologia modernă. Nu văzuse filmele și emisiunile TV din ultimii zeci de ani, nu folosise un calculator sau un telefon inteligent (era tare simpatic când într-un fragment îl roagă – politicos – pe Hayes să îi caute o expresie în latină pe cutia sa).

O spunea deseori că nu avea idee de cultura populară de după 1955, și asta nu era o exagerare. Nu cunoștea muzica populară, rareori se uita le televizor la altceva decât știri, nu îi plăcea ficțiunea contemporană, și nu avea niciun interes în celebrități sau în faimă (inclusiv a sa). Nu avea un calculator, nu folosise niciodată e-email-ul și nu trimisese SMS-uri. Scria cu un stilou. Nu era arogant; și nici nu era mândru de asta; sentimentul acesta că nu era în rând cu lumea se adăuga timidității sale excesive. Nu puteai nega că gusturile sale, obiceiurile, maniera sa – erau ireversibile, fixe, din afara vremurilor acestea.

Îmi place ca scriitorii pe care îi admir să rămână măreți. Însă pare că Bill Hayes l-a coborât pe Sacks pe pământ. Și nu doar pentru că l-a făcut să se deschidă sentimental după mai bine de 30 de ani. Ci pentru că a dedicat o mare parte din carte bolii sale și felului în care aceasta l-a transformat într-o persoană neputincioasă, care avea nevoie de asistente și de Hayes pentru activități de bază. Pare că acesta din urmă s-a simțit cel mai mândru atunci când bătrânul (avea 83 de ani la momentul respectiv) nu mai vedea deloc și avea nevoie de el chiar și pentru a citi.

O: “Cel mai bun lucru pe care îl poți face e să scrii – inteligent, creativ, critic, evocativ – despre ce înseamnă să trăiești in această lume, în aceste vremuri”

Nu aș spune că am fost în special frapată de peripețiile lui Hayes din New York și de prieteniile legate; poate că este scrisul lui de vină și nu evenimentele în sine. Similar scrisului său care nu te face să empatizezi, relațiile sale avute între cele cu Steve și Oliver au fost superficiale, pasagere, nesemnificative. Încă nu am ajuns la volumul de memorii menționat în această carte (Oliver Sacks – On the Move) însă am o vagă senzație că e mult mai bun.

foto: avidreader/Instagram

error: