În mișcare. O viață de Oliver Sacks | o părere3 min read

În mișcare. O viață

O viață trăită, asta îți poți spune după ce termini de citit autobiografia lui Oliver Sacks. Mai întâi neurolog și apoi scriitor, motociclist înrăit și sportiv de performanță (halterofil) vorbește în cartea În mișcare. O viață. despre toate. Și despre nimic, ar putea spune unii.

Sigur, aflăm despre peregrinările sale de-a lungul și de-a latul Americii, Canadei, Mexicului, Olandei și Australiei. Despre miile de kilometri parcurși pe două roți în fiecare weekend liber când era medic rezident în California. Despre cărțile sale anterioare pornite dintr-o curiozitate pentru o anumită boală sau pentru a marca un eveniment din viața sa (a scris o carte despre cum și-a rupt piciorul), despre descoperirile inedite în neurofiziologie. Despre oamenii pe care i-a cunoscut, despre întâlnirea cu regina Marii Britanii. Despre dezgustul mamei la aflarea că este homosexual pe când avea 18 ani (în 1951), despre relațiile pasagere și cele de durată, despre bărbații care i-au frânt inima. Despre zilele în care cânta la pian și despre lecțiile de gătit luate la 74 de ani, despre bucuria de a fi îndrăgostit după 40 de ani de celibat.

Sacks vorbește despre toate aceste și despre multe altele, într-un mod distant ca și cum ar spune poveste vieții altcuiva. Trece în revistă evenimentele din viața sa ca un jurnalist nepărtinitor. Nu își analizează trecutul, nu încearcă să își explice propriile decizii. Nu îți spune sau transmite de ce ar trebui să empatizezi cu viața sa (chiar și neurologia, un domeniu fascinant, devine mult prea teoretică, “științifică” în scrierea sa, îți pierde din farmec). Nu ne vorbește despre sentimentele din spatele dependenței sale de droguri, și nici nu își justifică instabilitatea din viața sa (mutările dintr-un loc în altul înainte de a se atașa de cineva).

Pe tot parcursul cărții, și al vieții sale, de altfel, pare a fi urmărit de dezgustul mamei. Acest lucru se răsfrânge asupra relațiilor sale, multe dintre ele de scurtă durată (excepție face relația cu Bill Hayes alături de care și-a petrecut ultimii ani din viață).

Dacă ești pasionat de neurologie sau de motociclete sau dacă ai adorat celelalte cărți ale sale (Halucinații, Omul care isi confunda soția cu o pălărie, Ochiul mintii, Un picior de sprijin, Vazand glasuri, Revenirea la viață și Muzicofilia au fost traduse la noi), și “În mișcare. O viață” va fi pe gustul tău.

Însă dacă ești ca mine, un necititor de Sacks pasionat de ceea ce face creierul mai mult la un nivel filozofico-generalist, vei rămâne cu sentimente alambicate după ce vei fi terminat de citit această carte. Da, Oliver Sacks se pricepe să își povestească viața și experimentele sale. Da, vorbește și despre momentele dureroase din copilărie (care l-au marcat mai mult decât se aștepta). Însă totul pare voit nepărtinitor, cu o tentă sterilă. El este în continuă mișcare cum este și titlul cărții, nu se oprește din drum, nu face popasuri, nu își pune întrebări despre traseul străbătut.

Ceea ce este fascinant la “În mișcare. O viață” este prezența ineditului în viața sa. Atunci când începe să vorbească despre o carte de la 1800 sau când citează din alta la doar câteva ore după ce a consumat amfetamine sau atunci când aduce vorba de orginile unor cuvinte.

Problema mea a fost că mi-am făcut prea multe speranțe legate de această carte. Prietenii, necunoscuți de pe internet, recenzori de la publicații mari, toate i-au ridicat cartea în slăvi, toți au spus că este extraordinară.

Este interesantă, într-adevăr, bine scrisă și prezintă viața unui om cu bune și cu rele (mult prea multe bune dacă ar trebui să fim onești). Nu este genială însă e numai bună de citit într-un weekend prelungit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *