Homo in Fabula // Mircea Rotaru

books
August 21, 2017

homo in fabula mircea rotaru

Ultima am citit o carte a unui autor român în urmă cu vreo câteva săptămâni luni . Întâmplător a fost tot un volum de piese de teatru. Acela fusese publicat în urmă cu 50 de ani. Colecția “Homo in Fabula” a autorului Mircea Rotaru a fost publicată anul acesta. Conține patru piese de teatru tragico-dramatice care par a se succede într-o ordine bine stabilită.

Citind piesa Stâlpul inocenței (prima din colecție) nu am putut să nu îmi amintesc de momentele mai mult sau mai puțin similare dintre propria mea experiență și drama dintre cele doua personaje. Și poate că acesta este rolul cărților, de a ne ajuta să facem legături între lucrurile din viața noastră, de a ne clarifica propriile dileme, de a ne ajuta să îmbinăm ceea ce trăim cu ceea ce citim. Nicio carte nu ne poate schimba viața. Totuși un rând ici, unul colo, ne ghidează spre a ne cunoaște mai bine emoțional și spiritual.

Am atâtea idei și mă simt de parcă nu aș avea nici măcar una. Mintea mea încearcă să exprime atât de multe, dar mâinile mele sunt atât de neputincioase. De ce să scriu mult și prost … de ce se apreciază descierile de peisaj în locul acțiunii?

În prima piesă, personajul central este un scriitor care planifică scrierea unor povești și/sau piese de teatru care seamănă foarte mult, ca subiect cel puțin, cu următoarele două (Și Dumnezeu greșește și Un pahar de vin). Cumva îmi pare că prin ultimele trei piese pătrundem în imaginația scriitorului din prima; drama este la ea acasă iar finalul tragic este prezent în toate piesele cu excepția celei de-a doua.

Piesa mea preferată a fost Și Dumnezeu greșește. Nu m-am gândit până acum la acest scenariu ca un om să se întâlnească cu Dumnezeu însă povestea în sine s-a derulat prin fața ochilor mei ca un film, cu un dialog inedit cu Lucifer, o împăcare tată-fiu și un Dumnezeu văzut ca un Iisus mai bătrân (și poate ceva mai înțelept). Personajele se întâlnesc într-un soi de purgatoriu, iadul este pentru cei care ucid spune Dumnezeul din carte (mult prea optimist după părerea mea). Discută despre religie, despre bunătate, despre iertare, idei de bază ale discursurilor mesianice din Noul Testament. Cu ajutorul umanității personajului, Lucifer îi cere iertare lui Dumnezeu și este iertat pe dată.

se spune că iubirea nu are limite. Pentru că nu există, iar ceva inexistent este infinit. Poți spune ca iubirea este sora timpului. Timpul nu există, îl simțim ca și cum ar fi pentru că ne apasă, ne sufocă, dar știm cu toții că este infinit.

Volumul Homo in Fabula te face să observi, să îți imaginezi, să ieși din zona ta de confort, să zâmbești atunci când două personaje se ciondănesc. Ceea ce e foarte mișto la colecțiile de povești/piese de teatru/poezii este că atunci când nu îți place ceva poți merge mai departe, te lași surprins de altceva, complet diferit, te provoci să încerci teme pe care nu le-ai mai întâlnit și să împrumuți idei pe care să le exploatezi de acum încolo.

homo in fabula mircea rotaru

Eram la lansarea unui volum de poezii și la un moment dat autorul ne spusese să îi luăm cartea și să o deschidem la întâmplare; ne mai spusese că pagina respectivă ne va schimba viața, ne va marca. Îmi amintesc doar că am deschis-o, fără să vreau, la pagina cu numărul meu norocos (dacă există așa) Nu îmi amintesc ce scria iar acum nu mai pot verifica pentru că luasem acel volum pentru un prieten care era fan al autorului. Momentul acela în sine nu mi-a schimbat viața, însa, poate, cine știe, mai multe de astfel de clipe, luate în ordine, una câte una, contribuie la evolutia noastră. Cel puțin așa îmi place să cred.

Dacă îți place teatrul poți arunca un ochi și pe articolul despre Teatrul lui Mihail Sebastian.
* autorul mi-a oferit acest volum în schimbul unei păreri sincere

 

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons