Skip to content

Primul meu SF | Arhanghelul Raul

4 months ago

414 words

Am ajuns la Arhanghelul Raul citindu-l pe Eftimie si ascultând ICR Podcast. Deși nu am nici în clin nici în mânecă cu SF-ul, volumul a mers destul de bine. Încărcat de mioritisme, ironii și comic, cartea lui Ovidiu Eftimie merge de minune mai ales într-un weekend în care vrei să te relaxezi și să râzi mult.


Personajele luate din contemporaneitate sunt publicitarul Raul, mort înainte de a-și realiza toate taskurile, agentul Popescu, un spion neaoș sub acoperire, și o trupă de nași CFR puși pe salvarea lumii.

Raul, un publicitar din București, nu bănuia că atunci când va muri va ajunge în Iad. Și nici că de acolo se va întoarce pe Pământ nemuritor și cu misiunea de a preveni Apocalipsa: invazia nemuritorilor prin gaura spațio-temporală din gara de la Teiuș.
Între timp, agentul SRI Popescu este trimis să se infiltreze în rândurile nașilor de tren CFR și descoperă că aceștia formează, de fapt, o armată secretă care se luptă cu forțele supranaturale de pe teritoriul României. De la arme cu plasmă la călătoriile cu locomotiva Șoapta lui Zamolxe, prin nodul temporal din gara Brașov și goana după o creatură multidimensională care poate fi cheia salvării omenirii, Raul, Popescu și nașii de tren se confruntă nu doar cu paradoxuri spațiu-timp, ci și cu subfinanțarea cronică ce afectează toate instituțiile de stat, inclusiv pe cele care se ocupă de fenomene paranormale.

Capitolele sunt cam scurte (și cam puține) însă scriitura te prinde, ideile pe care le pasează autorul sunt altfel decât ce am mai citit pe la noi – nu e Cărtărescu așa că nu te doare capul după ce o termini 🙂 . Iar dacă alții îl compară pe Eftimie cu Ion Creangă, eu aș merge mai mult spre Caragiale – genul de autor care nu-ți spune că ești tâmpit ci îți arată de ce.

Ceea ce e mișto la Arhanghelul Raul nu e SF-ul în sine ci felul în care relaționează personajele, rapiditatea sau încetinirea acțiunii (de fiecare dată când personajele se opresc pentru un pahar în ajun de apocalipsă).

Volumul de debut al lui Ovidiu Eftimie poate fi comandat pe site-ul Nemira sau din alte locuri populare printre bookofili. Arhanghelul Raul se va lansa oficial pe 19 noiembrie în cadrul Târgului de carte Gaudeamus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons