Skip to content

Anna Frank și drama evreilor în al Doilea Război Mondial

4 weeks ago

672 words

Anne Frank a fost o fată fițoasă, plină de viață, pasionată de literatura engleză, de mitologie și de arbori genealogici, care și-a dorit să cucerească lumea. A cucerit-o însă după război când tatăl ei, singurul supraviețuitor din familie, și-a dedicat restul zilelor jurnalului mezinei.

Jurnalul Annei Frank este mărturia unei puștoaice de 13 ani care în loc să se distreze cu prietenii, trebuie să se ascundă de autoritățile germane. De la pasiunea pentru lectură (“Ceilalţi oameni nu pot ști cât de mult înseamnă cărţile atunci când trebuie să stai închis undeva.”), la lipsurile din ascunziș (“Să merg cu bicicleta, să dansez, să fluier, să văd lumea, să mă simt tânără, să știu că sunt liberă – iată de ce mi-e dor.”) și la moștenirea sa (“nu vreau să fi trăit degeaba, precum cei mai mulţi oameni. Vreau să fiu utilă sau plăcută celor care trăiesc în preajma mea și care totuși nu mă cunosc, vreau să continui să trăiesc, chiar și după ce am murit!”) fata vorbește despre toate cu sinceritate și candoare, fără a evita subiecte mai sensibile ca bombele care cad din cer și curiozitățile sexuale. Elocvent este un fragment de la începutul cărții în care descrie situația evreilor cu puțin timp înaintea izbucnirii războiului.

“Evreii trebuie să poarte o stea galbenă; evreii trebuie să-și predea bicicletele; evreii n-au voie să meargă cu tramvaiul; evreii n-au voie să circule cu nici o mașină, nici măcar cu una particulară; evreii nu-și pot face cumpărăturile decât între orele 15.00 și 17.00; evreii nu pot merge decât la un frizer evreu; evreii n-au voie să iasă pe stradă între orele 20.00 și 6.00; evreii n-au voie să frecventeze teatrele, cinematografele și alte locuri de divertisment; evreii n-au voie să meargă la piscină și nici pe terenurile de tenis, de hochei ori pe alte terenuri de sport; evreii n-au voie să practice canotajul; evreii n-au voie să practice nici un sport în spaţiul public; după ora opt seara, evreii nu mai au voie să stea în propria grădină și nici la cunoștinţe de-ale lor; evreii n-au voie să meargă acasă la creștini; evreii trebuie să meargă la școli evreiești.”

În cei doi ani cât au stat ascunși, Anne scrie (aproape) în fiecare zi într-un jurnal primit de ziua ei. Despre relațiile cu familia sa și cu a parterului de afaceri al tatălui, despre școală, cărți, și prezintă detalii cutremurătoare aspra terorii sub care se aflau de câte ori se auzea un zgomot la parterul imobilului în care locuiau. Adolescenta e motivată să scrie mai detaliat în jurnal mai ales după ce îl aude la radio pe ministrul educației (aflat în exil în Anglia) care îi îndemna pe olandezi să țină jurnale și să păstreze scrisorile ca simbol al suferinței sub Germania nazistă.

Ceea ce este dramatic la acest jurnal nu este textul în sine (care e departe de a fi o capodoperă) ci optimismul fetei de 13 ani care descoperă lumea, literatura, și dragostea și ale cărei aripi în sunt frânte în postfața volumului când aflăm finalul tragic al fiecăruia din casa (exceptându-l pe tată).

Pentru mine războaiele mondiale au fost doar o serie de ani memorați la orele de istorie. Nu mi s-a spus despre tragediile individuale sau colective. Totul a fost la modul “s-au bătut, unii au câștigat, alții au pierdut, câțiva au murit.” Citind jurnalul Annei Frank nu am putut să nu mă întreb cum ar fi arătat viitorul dacă nu s-ar fi pierdut mai mult de 5 milioane de vieți pentru idealul unui nebun. Câți oameni de știință, scriitori, sau pictori au fost uciși pentru simplul motiv că erau diferiți?

foto: readingcrazypatterns/Instagram

3 Replies to “Anna Frank și drama evreilor în al Doilea Război Mondial”

  1. Chiar imi doresc sa citesc aceasta carte. Mi-am pus in gand acest lucru de ceva vreme si acum, ca am citit si ceea ce ai scris tu, parca vreau si mai mult acest lucru.
    Multumesc de pareri!

    O zi buna!

    1. Deși e scrisă de o adolescentă merită citită mai ales datorită contextului istoric. Felul în care Anne descrie ceea ce vede, aude și simte te face să te gândești la jurnal ca la o operă fictivă și nu o realitate crudă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons